Viaţa între cer şi… nimic sau

Spune-mi după ce alergi ca să-ţi spun ce culegi

Autor: Ion Ivaşcu

Trăim într-o lume, în care totul cere prioritate… şi aparent nimic din ce facem nu poate fi amânat, si nici nu suportă vreo amânare. Totul e bine programat , şi totul e aşa de bine aranjat încât ”timpul“ e ceva ce noi n-i l-am atribuit ca fiind al nostru… uitând că de fapt timpul nu-i al nostru… şi nici chiar noi un suntem ai noştri. Din acest timp pe care îl avem şi din mulţimea lucrurilor pe care le facem, ar trebui să ne oprim putin şi să vedem de unde venim… unde ne îndreptăm, pe ce cale suntem, şi să facem puţin loc pentru Creatorul nostru.  El care te-a întocmit, El care te-a sădit şi ţi-a pus din frumuseţea Lui în fiinţa ta…şi te-a facut o fiinţa aşa de minunată. Toată viaţa noastră de când ne naştem, şi pâna la adânci bătrîneţi, avem de ales…între cer …şi nimic, însă oricât am pune noi în acest „nimic“, e nimic, şi pe măsură ce trec anii alegem tot mai mult nimic şi cerul… da cerul, nu mai înseamnă nimic pentru noi. Oare de ce? Cu ce a ramas cerul dator faţă de noi? A dat tot ce a avut, ne-a dat toate resursele în mâinile noastre. Cererile noastre au devenit tot mai lungi şi tot mai dese, şi parca nu se mai termină, în timp ce recunoştinţa lipseşte tot mai vădit. Ia-ţi un moment de sinceritate in inima ta şi răspunde la o întrebare: ,,Cât timp pui deoparte pe zi pentru Dumnezeu?” Ai să constaţi că e puţin sau… foarte puţin…sau poate deloc. Acum priveşte puţin în urma ta şi întreabă-te: ,,Eu ce-am făcut cu viaţa mea?”

Gândeşte-te că ai întâlnit dragostea vieţi tale (o fată sau un băiat). Cred ca ai dori ca tot timpul din lume să il petreci cu acea persoană, dar spre surprinderea ta, iti zice: „ştii, aş dori ca mâine dimineaţa să vii la mine, vom putea vorbi, vom putea să stăm mai mult împreună…Te rog vino mâine dimineaţă!” Astfel, te pregătesti şi în mintea ta îţi alegi cele mai frumoase cuvinte, eşti gata de întâlnire, nerăbdător, pregătit şi dornic să-i împlineşti orice dorinţă ar avea. Ajungi la ea, tocmai se trezise, o saluţi respectos, o întrebi dacă e bine, ea iţi răspunde… se uită la ceas… ,,uffff e cam târziu!” Merge repede la baie… îşi face toaleta… iese repede se duce în dormitor… aranjează puţin pe acolo… trece în fugă şi pe la bucătărie… totul repede, repede. Vine la tine gata de plecare şi îţi zice: ,,scuză-mă, e cam târziu şi mă grăbesc foarte tare… trebuie să plec dar te rog să vi diseară, aşa vom avea mai mult timp vom petrece toată seara împreună”. Şi în grabă mare pleacă. Rămâi trist, dezamăgit de această situaţie, miile de cuvinte frumoase ce vroiai să i le spui, rămân nespuse, şi parcă nu înţelegi: de ce aşa? Mai speri că poate diseară vei putea să petreci puţin timp împreună cu ea. Vine seara… ai ajuns la timp… e şi ea acasă. O saluţi respectos… întrebi daca e bine…, îţi spune că da, deşi a avut o zi grea…, că toată ziua s-a gândit numai la tine… şi că abia asteaptă ziua unirii destinelor. Între timp ea porneşte televizorul… începe emisiunea ei preferată şi… se aşterne o tăcere între voi… doar televizorul rupe tacerea. După câteva minute adoarme. Te hotărăşti să pleci, trezită din somn, te conduce până la uşă. Din nou îşi cere scuze… te invită a doua zi dimineaţa. Istoria se repetă şi a doua zi, apoi timp de o lună… un an… Întrebarea este: Când ai dori să te căsătoreşti cu o aşa persoană????? Sunt sigur că niciodată. Dureros, dar acea persoana este pe punctul ca să piarda totul pentru… „nimic”. Tu cu cine te asemeni ???? Punând tabloul acesta în planul relaţional-spiritual dintre om şi Isus, crezi tu că El îşi doreşte o asemenea mireasă?

Iubitul meu prieten, cu ce a ramas cerul dator ca să traiasca dezamăgirea aceasta? El care te-a săpat pe palmele Sale şi care ţi-a umplut viaţa de fericire.

⁹Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn.

¹⁰Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire, şi te-am îmbrăcat în mătase.

¹¹Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână, şi o salbă la gât;

¹²ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap.

¹³Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.

¹⁴Ţi s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţea ta; căci era desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu” ( Ezechiel 16,9-14 ).

Iubitul meu prieten, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul Tău!

Dacă pentru cei din jurul tău nu poti face nimic, măcar SCAPĂ-ŢI VIAŢA!

Dumnezeu să te umple de pace şi fericirea mântuirii să fie în inima ta… să poti şi tu să zici: DA TATĂ VINO CURÂND! VINO DOAMNE ISUSE!

Amin

12 Cei din Tars făceau negoţ cu tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din belşug. Veneau la târgul tău cu argint, cu fier, cu cositor şi cu plumb.

13 Iavanul, Tubalul şi Meşecul făceau negoţ cu tine; dădeau robi şi unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale.

14 Cei din casa Togarmei aduceau la târgul tău cai, călăreţi şi catâri.

15 Cei din Dedan făceau negoţ cu tine; negoţul multor ostroave trecea prin mâinile tale; îţi aduceau ca bir coarne de fildeş şi de abanos.

16 Siria făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine; ei veneau la târgul tău cu smarald, purpură, şi materii pestriţe cu in subţire, mărgean şi agat.

17 Iuda şi ţara lui Israel făceau negoţ cu tine; îţi dădeau grâu de Minit, turte, miere, untdelemn şi leac alinător, în schimbul mărfurilor tale.

18 Damascul făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine, cu tot felul de mărfuri, pe care le aveai din belşug; îţi dădea vin din Helbon şi lână albă.

19 Vedanul şi Iavanul, de la Uzal, veneau la târgul tău; fier lucrat, casie şi trestie mirositoare, erau schimbate cu tine.

20 Dedanul făcea negoţ cu tine cu învelitori de pus pe cal.

21 Arabia şi toţi voievozii Chedarului erau negustorii tăi, şi-ţi aduceau miei, berbeci şi ţapi.

22 Negustorii din Seba şi din Raema făceau negoţ cu tine; îţi plăteau cu cele mai bune miresme, cu pietre scumpe şi aur, mărfurile tale.

23 Haranul, Canehul şi Edenul, negustorii din Seba, din Asiria, din Chilmad, făceau negoţ cu tine;

24 făceau negoţ cu tine de haine scumpe, de mantale de purpură albastră şi cusături la gherghef, de covoare scumpe puse în lăzi de funii, sucite şi bine împletite, aduse la târgul tău.

25 Corăbiile din Tars îţi aduceau mărfurile pe mare; erai în culmea bogăţiei şi slavei, în inima mărilor! – (Ezechiel 27, 12-25).

Omul gol în interior încearcă umplerea golului prin lucruri exterioare. Tirul era un fel de Paris sau Milano modern, unde oamenii bogaţi ai vremii veneau la cumpărături. Astfel vedem că boala shopping-ului nu este una modernă, ci din antichitate. Din vremuri străvechi oamenii au fost virusaţi cu boala cheltuitului abundent şi inutil pe lucruri inutile. Ceea ce se vindea şi ceea ce se cumpăra atunci şi acolo se aseamănă izbitor cu ceea ce se cumpără şi se vinde azi, lucruri şi obiecte care nu slujesc, de multe ori, la nimic altceva decât la adorarea EGO-ului. În viaţă, cel mai mult cheltuim pe lucruri care nu ne sunt neapărat de folos şi de care nu ne prea folosim. Sacrificăm astfel utilul în favoarea plăcutului. Acţionăm de prea multe ori sub imperiul sentimentului care suprimă sediul raţiunii. Ajungem astfel să credem că dacă nu avem, nu suntem, iar sloganul: “Cumpăr, deci exist!” devine pe nesimţite principiu de viaţă. Iar mai târziu, plictisit de ceea ce am, voi dori ceea ce are altul, pentru că niciodată nu voi fi pe deplin mulţumit şi împlinit cu nimicurile care le adun pe lângă mine.

Tragedia este că cei bolnavi de sindromul perisabilului, vor avea mari probleme în distingerea adevăratelor valori de cele false. “Iavanul, Tubalul şi Meşecul făceau negoţ cu tine; dădeau robi şi unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale” (Ezechiel 27,13). În goana după a avea uităm cine suntem şi ce valoare avem ca oameni. A vinde un om pentru argint, aur, pietre scumpe sau purpură, materiale scumpe, parfumuri, denotă o decădere deplorabilă a rasei umane. Când consideri viaţa unui om mai puţin valoroasă decât un moft al tău, eşti demn de milă, ba mai mult, eşti dezgustător, un urât mirositor şi un hidos. Pentru că acest schimb nefast dovedeşte în primul rând că ai devenit robul avuţiilor şi plăcerilor tale de o clipă.

Din păcate acest schimb, om pentru lucruri, continuă să fie prezent şi în societatea noastră chiar şi în bisericile noastre. Să ne gândim doar la acei părinţi care au plecat şi pleacă în ţări străine, uitând să mai vină, să câştige, lăsând acasă copiii cu ochii plini de lacrimi şi sufletul stors de dor. Din experienţă de părinte pot spune că mai bună e o coajă de pâine împărţită cu drag cu soţia şi copilul meu decât trudirea în ţara îndepărtată pentru un cozonac. E mult mai dulce somnul cu cei dragi în braţe pe un pat de paie decât singur pe a saltea relaxa. Sau părinţii care acasă fiind, muncesc atât de mult încât nu mai au timp de familie. Nu este asta un negoţ în care schimbăm omul cu lucrurile?

“Iuda şi ţara lui Israel făceau negoţ cu tine; îţi dădeau grâu de Minit, turte, miere, untdelemn şi leac alinător, în schimbul mărfurilor tale” (Ezechiel 27,17).

O altă consecinţă a sindromului shopping este luarea de la gură şi punerea pe(ntru) trup. Asta înseamnă că schimbi hrana pentru îmbrăcăminte, mofturi, inutilităţi; doar pentru a fi ca ceilalţi sau a te simţi bine. Nici asemenea cazuri nu sunt rare şi sunt prezente mai ales la clasa socială de mijloc spre cea periferică. Dacă pentru cei bogaţi, care dau o fugă până la Milano sau Paris pentru o pereche de şlapi de firmă, omul este mai puţin valoros decât marfa, pentru cei mai săraci care ar dori să aibă dar nu prea pot, hrana poate deveni mai puţin importantă decât DIGI TV sau BOOM Satelit. A mânca mai puţină pâine şi a o da cu raţia la copii doar pentru a te uita mai mult la OTV, Taraf Tv şi alte posturi de zgomot şi voie nebună, este o situaţie la fel de josnică şi deplorabilă ca prima, doar că la un nivel social redus. La micile magazine de lângă mine sunt caiete întregi în care sunt trecuţi oameni care iau pe cont, (că bani nu prea au) te miri ce produse şi mărfuri. Se luptă cu foamea dar îşi potolesc setea cu noua megasticlă de bere Bucegi (nu-i fac reclamă, dimpotrivă). Vând ouăle de la găini pentru a putea cumpăra o ţuică. Trudesc un an întreg la munca grea a câmpului ca în toamnă, după ce şi-au vândut bucatele să-şi cumpere cine ştie ce fleacuri.

(Notă: Pentru a fi onest cu textul de mai sus, trebuie să precizez că doar abordarea spirituală a lui ne permite să facem acest tip de comentarii, care cred că nu sunt o abatere de la spiritul Bibliei.)

În loc de concluzie pentru toţi iubitorii de shopping (cumpărături) şi pentru cei care vor mai fi, citiţi următoarele:

“De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte, şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi… Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape” (Isaia 55,2.3.6).

“Pentru că zici: “Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.

Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!

Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3,17-20).

Cumpărături alese !

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2 “Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon, şi proroceşte împotriva lor!

3 Spune copiilor lui Amon: “Ascultaţi Cuvântul Domnului, Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentru că ai zis: “Ha! Ha!” sfântului Meu Locaş, când era pângărit, ţării lui Israel, când era pustiită, şi casei lui Iuda, când se ducea în robie,

4 de aceea, iată, te dau în stăpânirea fiilor Răsăritului; ei îşi vor aşeza staulele în mijlocul tău şi îşi vor face locuinţele în tine; îţi vor mânca roadele, şi îţi vor bea laptele.

5 Voi face din Raba un ocol de cămile, şi din ţara copiilor lui Amon o stână de oi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul!

6 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: “Pentru că ai bătut din mâini, şi ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului de ţara lui Israel,

7 de aceea, iată că Îmi întind mâna peste tine, şi te dau pradă neamurilor; te şterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul ţărilor, şi te nimicesc. Şi vei şti că Eu sunt Domnul!” (Ezechiel 25,1-7)

Se întâmpla cândva în urmă cu aproximativ opt ani. Era ziua când trebuia ca fiecare dintre studenţii anului I, să dea “socoteală” de învăţătura care era în ei. Era primul examen şi implicit prima experienţă de acest gen. Era un examen oral şi au intrat primii cinci în sala de examen. Imediat ce ieşea unul intra un altul, şi tot aşa. Profesorul era sever şi pretindea ca toată chinuiala lui de peste semestru să fie răsplătită cu un curs bine învăţat. Emoţii la primul student, atât pentru el dar şi pentru noi. Era primul care ieşea din colimator, primul care ne vestea cum şi cât a pătimit şi în cel fel a fost răsplătit. A ieşit aşadar, primul student examinat. Nota 10. Al doilea, 10. Al treilea, 9. Moralul îmi era ridicat, aveam şi eu şansa să obţin o notă bună chiar dacă nu ştiam decât jumătate din cursul predat. Nici anteriorii nu ştiuseră chiar totul dar au avut noroc să tragă biletul cu exact subiectele învăţate. Undeva de la al cincilea student, se schimbă situaţia: 6,4,4,3,5,6,4,4. Inexplicabil, la primul care a luat nota 4, am râs, la următorul şi mai copios, iar la cel care a luat 3, nu vă mai spun… Eram de sigur acompaniat şi de alţii cu aceiaşi melodie “Ha! Ha! Ha!”

De ce mă bucuram pentru nefericirea lor? Poate pentru că mă consideram mai pregătit, deşi nu eram? Ciudat era faptul că atunci când ieşea câte unul cu note mari, deşi aveam o doză de speranţă, deţineam una şi mai mare de stres şi nelinişte; în mod disperat mai răsfoiam încă o dată cursul aruncându-mi privirea asupra materiei neparcurse în speranţa că voi reţine în 5 minute ce nu am învăţat într-un semestru. Abia acum îmi pot da un răspuns. Aceste stări spuneam de fapt o realitate: eu mă voi putea bucura de o asemenea notă, nu voi ştii ce înseamnă bucuria unui 10 la acest examen pentru că nu m-am pregătit pentru o asemenea răsplată. Dar atunci când ieşea câte unul cu nota 4 era sărbătoare, deveneam degajat. Acum îmi dau seama că acest tip de bucurie era cea a nebunului, inconştientului. Tradusă în cuvinte însemna: chiar dacă pic examenul, cel puţin nu sunt singurul. Dacă nu aveam acces în clubul celor mai buni, se găsea un loc în clubul looser-ilor, perdanţilor. Nu am luat 4 la examnen ci un 5 tras de păr, notă ce m-a plasat în rândul celor din urmă. Cred că 5 e mai rău decât 4. Cu 4 ai picat examenul şi trebuie să-l mai susţii o dată, ceea ce te face să pui iar burta pe carte, şi de data asta mult mai serios. Cei care au luat 5 îşi spun că vor veni la mărire de notă, dar cei mai mulţi nu vor veni pentru că îşi spun: “e bun şi 5, asta înseamnă că ştiu ceva”. Iar asta poate deveni un mod de a gândi pe mai departe. Astfel te vei lupta pentru 5 şi niciodată pentru 10. Iar un student de nota 5 este mai de plâns decât unul care a abandonat facultatea pentru că lua doar 4.

Copiii lui Amon, au râs în hohote atunci când Israelul a fost pedepsit, bătând din palme şi lovindu-se peste picioare, ca la un spectacol ieftin de glume proaste. Să te bucuri de răul altuia este o bucurie prostească. Ceea ce făcea Dumnezeu Israelului, trebuia să fie o lecţie pentru ei, şi anume: dacă pe cei care i-a binecuvântat atât şi i-a ocrotit atât, îi judecă atât de aspru pentru depărtarea de El, cum va fi atunci cu noi, care niciodată nu L-am recunoscut ca autoritate divină? În loc de pocăinţă au râs precum ciobul de oala spartă. Cum a reacţionat Dumnezeu la atitudinea lor, este clar arătat în textele de mai sus.

Bucuria nebunului, este o modă în secolul nostru. A râde de alţii ne dă un aer de superioritate: noi nu suntem ca ei. Ai putea râde de alţii doar atunci când eşti în top cu toate, dar cum nu suntem niciunul, ar trebui să ne plângem starea.

Nu emite judecăţi că fratele tău e lovit de Dumnezeu pentru anumite păcate care ţie ţi se pare evidente, că n-ai cum să ştii pentru ce suferă. Mai degrabă, priveşte la starea ta şi te-ntreabă pentru ce păcate te-ar judeca Dumnezeu pe tine. Şi dacă le identifici, părăseşte-le!

Nu te bucura nici când fratele tău este prins făcând un păcat public, şi nu te grăbi să arunci piatra acuzării. Ai şi tu păcate destule, ascunse ce-i drept, aşa că roagă-te pentru ştergerea lor şi scoterea lor din viaţa ta. Faptul că păcatul tău nu este unul public, nu însemnă că tu eşti sfânt. Un păcat public aduce o ruşine publică, dar de multe ori o pocăinţă publică. Un păcat ascuns, este ca nota 5 la un examen, nu îţi prea mare ruşine, de aceea nici pocăinţa nu are loc. Cei mai mulţi care nu vor intra in Ceruri, nu vor face parte din cei cu păcate publice ci aceia cu păcate tainice, care nu au simţit nevoia unei întoarceri autentice. Cei cu 5 intră cel mai greu în Ceruri.

Nu te mulţumi că sunt alţii mai păcătoşi decât tine, nu ei sunt etalonul tău. Ia-te la întrecere cu sfinţii nu cu păcătoşii. Adevărata performanţă o ai atunci când Il ajungi pe Isus.

Nu uita că cei care râd acum de păcatele altora vor plânge mai târziu pentru ale lor, dar poate fi prea târziu. Aleargă spre ţintă, spre Hristos, şi dacă poţi ajută şi pe alţii. Trăieşte şi azi bucuria…,bucuria mântuirii şi a mântuiţilor. O zi aleasă!

Mackay ne relateaza despre un profesor care statea inaintea unei clase de 30 de elevi aflati in an terminal la biologie moleculara. Inainte de a le da examenul final, el spuse: “Am avut privilegiul ca semestrul acesta sa va fiu instructor si stiu cat ati muncit pentru a va pregati pentru acest test. Stiu si ca de la toamna majoritatea dintre voi veti urma studii de medicina sau post liceale. Sunt foarte constient de presiunea sub care va aflati pentru a obtine o medie mare. Fiindca sunt increzator ca stiti acest material, sunt pregatit sa ofer automat nota 8 oricui opteaza sa nu mai dea examenul final”. Usurarea a fost vizibila. Cativa studenti sarira din banci, multumindu-i profesorului pentru intelegerea pe care le-o aratase. “Altcineva?” intreba el. “Este ultima voastra ocazie”.

S-a mai hotarat inca un elev. Apoi instructorul le-a impartit foile de examen, cu doua propozitii. Si anume. “Felicitari, tocmai ati primit nota 10. Continuati sa credeti in voi insiva”. A fost o recompensa justa pentru elevii care au muncit din greu si care au crezut in ei insisi. Apostolul Pavel a experimentat mai multe dureri de cap si de inima intr-o luna decat vom avea noi intr-o viata intreaga. Totusi, el a scris: “Pot totul in Hristos, care ma intareste”. Incepe sa crezi in tine insuti, in Hristosul care locuieste in tine, in darurile pe care ti le-a pus la dispozitie si in scopul la care te-a chemat. Refuza sa te multumesti cu 8 cand Dumnezeu ti-a promis si te-a chemat sa obtii nota 10.

Sociologii afirma ca retelele de socializare, cum ar fi Twitter, pot conduce la scaderea dramatica a moralitatii in societate.

Ei spun ca exista semne ca “torentele” de informatii digitale, care se revarsa in special asupra tinerilor, le afecteaza acestora dezvoltarea emotionala a creierului, scrie Daily Mail.

Un studiu recent arata ca interactiunea sociala prin intermediul Internetului este mult prea rapida pentru a fi “procesata” asa cum trebuie de catre creierul uman.

Pericolul, in opinia psihologilor, ar consta in faptul ca utilizatorii Twitter si Facebok vor ajunge sa devina total indiferenti la sentimentele umane reale pentru ca ei niciodata nu au timpul necesar sa reflecteze in liniste la emotiile celor din jur.

Oamenii de stiinta americani de la Universitatea din California de Sud sustin ca daca pentru a reactiona la suferinta unui interlocutor creierul are nevoie de cateva fractiuni de secunda, pentru a procesa emotii sociale rafinate, de tipul admiratie sau compasiune, creierul are nevoie de mult mai mult timp, iar acest lucru este in stransa relatie cu moralitatea individului.

Studiul trage un semnal de alarma cu privire la costurile pe care le vor avea pe termen lung aceste false relationari intre oameni intermediate de mijloacele mass-media sau de Internet.

Impactul este cu atat mai puternic asupra tinerilor al caror creier este in formare. “Este obligatoriu ca acestia sa aiba la dispozitie timpul necesar pentru a se dezvolta corect din punct de vedere emotional, in special in sensul de a invata sa ia decizii morale si de a se descurca in anumite situatii cu un profund impact psihologic”, a avertizat Mary Helen Immordino-Yang, membru al echipei de cercetatori.

sursa: ziare.com

“Au umblat chiar după oamenii, care veneau de departe, le-au trimis soli, şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu, te-ai sulemenit la ochi, şi te-ai gătit cu podoabele tale; ai şezut pe un pat măreţ, înaintea căruia era întinsă o masă, pe care ai pus tămâia şi untdelemnul Meu” (Ezechiel 23,40.41).

Capitolul 23 şi capitolul 16 a cărţii lui Ezechiel sunt foarte asemănătoare, ele prezentând dureroasa realitate a despărţirii lui Israel de Dumnezeu. Prin cuvinte simbolice, capitolele descriu durerea lui Dumnezeu faţă de poporul care L-a respins şi continuă să o facă. Închinarea la idoli, în locul închinării faţă de Dumnezeu, jertfirea copiilor lui Moloh în locul dedicării lor înaintea Domnului, şi pângărirea zilei sfinte de închinare a lui Dumnezeu, sabatul, I-au provocat o enormă durere Celui Sfânt. Legământul lui Israel fusese rupt în cele mai odioase forme, sfânta legătura pe care Dumnezeu o stabilise cu poporul Său a fost călcată în picioare, motiv pentru care Dumnezeu îşi acuză poporul de curvie spirituală.

Relaţia a fost frumoasă la început, Dumnezeu oferind tot ce putea mai bun pentru poporul ce îl iubea simbolizat în cele două capitole printr-o fecioară.

“4 La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldată în apă, ca să fii curăţită, nici n-ai fost frecată cu sare, şi nici n-ai fost înfăşată în scutece.

5 Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncată pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale.

6 Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău, şi am zis: “Trăieşte chiar şi în sângele tău!” Da, ţi-am zis: “Trăieşte chiar şi în sângele tău!”

7 Te-am înmulţit cu zecile de mii” ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită; ţi s-au rotunjit ţâţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.

8 Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!

9 Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn.

10 Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire, şi te-am îmbrăcat în mătase.

11 Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână, şi o salbă la gât;

12 ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap.

13 Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.

14 Ţi s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţea ta; căci era desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.”

15 “Dar te-ai încrezut în frumuseţea ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor.

16 Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe care le-ai împodobit cu toate culorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s-a întâmplat şi nici nu se va mai întâmpla vreodată.

17 Ţi-ai luat până şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint, pe care ţi le dădusem, şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu care ai curvit.

18 Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămâia Mea.

19 Pâinea pe care ţi-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca nişte tămâie cu un miros plăcut. Iată ce s-a întâmplat, zice Domnul Dumnezeu!”

20 “Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele, pe care Mi-i născusei, şi i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mâncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,

21 de Mi-ai mai junghiat fiii, şi i-ai dat, trecându-i prin foc în cinstea lor?

22 Şi în mijlocul tuturor urâciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, când erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sângele tău!” (Ezechiel 16,4-22).

Citind cele de mai sus este evident că frumuseţea poporului lui Dumnezeu se datorează în totalitate Lui. El a fost acela care s-a îngrijit de copilaşul abandonat şi sortit pieirii, El l-a crescut în cel mai frumos mod, ca pentru El. A dat tot ce era mai frumos pentru el, binecuvantări speciale au fost revărsate, frumuseţea poporului fiind răspândită peste tot. Frumosul oferit poporului trebuia să fie un frumos contagios pentru toţi ceilalţi, trăirea lor ar fi trebuit să ademenească şi celelalte popoare la adevăratul Dumnezeu. Din nefericire, lucrurile nu au evoluat aşa. Frumuseţea poporului a devenit o pricină de cădere. Fiecare dintre cei cu care a venit în contact, oferindu-i noi moduri de închinare, noi modalităţi de a trăi viaţa, convingând poporul că frumuseţea lui ieşită din comun trebuie oferită la cât mai mulţi dumnezei .Astfel s-a ajuns la devalorizarea frumosului. Israel, precum o femeie adulteră, L-a înşelat pe Dumnezeu oferind închinarea şi altor dumnezei falşi, făcuţi de mîini omeneşti, care nu erau decât reprezentări în spatele cărora era hidosul diavol. Durerea lui Dumnezeu este provocată şi de faptul că tot frumosul şi binele oferit de El poporului este dat diavolului care este un devorator nesătul de valori autentice care le perverteşte spre distrugerea creaţiei lui Dumnezeu.

Din nefericire, diavolul nu s-a lăsat de “sportul” acesta nici în zilele noastre. Inducând un sentiment fals al valorii umane, ne-a făcut să credem că suntem impliniţi dacă Îl împărţim pe Dumnezeu cu preocupările noastre păcătoase, cu activităţile necreştine. Valoarea noastră acum este dată nu de ceea ce suntem (iertaţi prin jertfa lui Isus) ci de ceea ce deţinem (lucrurile materiale, perisabile). Valori autentice care ar trebui îmbrăcate de către om, precum demnitatea umană, cinstea, iertarea, iubirea, respectul, altruismul, morala, speranţa adventului, sunt date la o parte pentru zdrenţele inestetice şi împuţite ale păcatului. La modă este acum să umbli în zdrenţe, pantaloni rupţi sau tăiaţi (estetic, se zice), pantaloni ce imită mizeria şi sleioşi sunt cei purtaţi de generaţia căreia nu-i convine nimic, decât să consume şi inevitabil să se autoconsume. Frumuseţea inocentă şi pudică a tinerelor este oferită ca o marfă second-hand, pe care toţi pun mâna… Şi nu numai. Eşti cool dacă eşti incult, slobod la gură, pletos, ai un palmares de fete, sau băieţi, asculţi muzică compusă in infern (nu trebuie să le numesc, că prea bine ies in evidenţă), tragi pe nas prize de droguri, şi mai nou – dacă ai şi HIV. Între zâmbet şi suspin, asta-i realitatea. Tot ce e frumos şi valoros, omul de azi risipeşte, valorifică, comercializează, fără să gândească la faptul că aceste valori puse de Dumnezeu şi oferite diavolului nu mai pot fi recuperate, rămânând gol şi neîmplinit.

O viaţă avem, şi asta destul de scurtă, de aceea haideţi să o trăim la adevărata ei valoare. Tot frumosul pus în noi, să-L oferim lui Dumnezeu care ne poate şi vrea să ne facă şi mai frumoşi, aşa ca El. Tot ce e valoros, oferă-I Lui, şi El va dubla valoarea ta, pentru El este singurul care ştie adevărata ta valoare. Anii buni ai vieţii tale, anii care îi mai ai, oferă-i cu drag lui Isus, iar în schimb El îţi va da Paradisul veşnic. E singura ofertă la care merită să te opreşti. Să trăiţi frumoşi pentru Cel mai Frumos !

Bucureşti. 20 aprilie 2009. ora 17:35. Gara de Nord. În aşteptarea trenului.

Fără să ne dăm seama, de multe ori, viaţa ne oferă lecţii preţiose, uneori…chiar la gară. Am gonit prin Bucureşti în speranţa că vom prinde trenul ce pleca spre Arad înainte de ora 17:00 cu 15 minute. Nici o şansă de izbândă. Am ajuns la ora 17 fix…fix 15 minute după ce a plecat. Mă întrebam dacă cei care plecaseră puţin înaintea noastră să ia bilete ar putea vorbi cu cel care dădea plecarea trenului, să mai întârzie puţin. Până la urmă, şi ei aveau de câştigat, eram şapte care mergeam cu acel tren. Plus de asta, noi nu eram oricine, ci slujitori ai Domnului. Până în ultimul minut speram ca să se fi întâmplat cele gândite, iar noi să ne putem urcam în trenul dorit. Trenul, însă, a plecat. Nici unul dintre cei ajunşi mai devreme nu a încercat o mijlocire, pentru că…nici nu avea rost. Nimeni nu ar fi întârziat trenul pentru 7 slujitori ai Domnului, chiar dacă cifra poartă cu ea un simbol al desăvârşirii. Şi până la urmă cine ne credeam de să fin socotiţi atât de importanţi? Iar dacă vorbim de profitul CFR…după calculul lor nu ar fi fost nici un profit. A ţine un tren de călători care au venit la timp şi aşteaptă momentul plecării, era mai costisitor decât ar fi putut echivala costul biletelor noastre. Şi care excepţie de la programul CFR prevedea ca dacă un grup organizat de slujitori ai Domnului întârzie motivat, trenul putea fi reţiunt la peron?

LECŢIA: Dacă vrei să fii în trenul care pleacă spre destinaţia dorită, trebuie să fii acolo din timp. Trenul nu te-aşteaptă oricât de important ai crede că eşti.

APLICAŢIA: Există un “tren” care pleacă înspre veşnicie – norul alb pe care Isus Hristos se întoarce. Acesta va sta puţin pe pământ. Nu vei ajunge la timp să te alături lui Isus în drumul Lui înapoi spre Paradis dacă nu pleci din oraşul păcatelor tale la timp. În drumul tău spre Isus, vor fi opriri neprogramate, incidente nedorite, mers greoi şi chiar situaţii tensionate. Dacă nu pleci din timp, nu vei mai ajunge. De asta suntem sfătuiţi să ieşim imediat ce auzim chemarea Lui. Şi dacă asculţi cu atenţie…chiar şi acum îţi strigă numele.

Dacă vei ajunge prea târziu, nimeni nu va ţine cont de personalitatea ta, de influenţa ta, de diplomele tale, de cât de important ai fost printre oameni. În ziua aceea, nu cei care îşi dau importanţă sunt importanţi, ci doar aceia care au crezut că singurul lucru important este să fie din timp gata.

Am luat următorul tren care pleca după trei ore, ceea ce a fost bine dar ne-a întârziat ajungerea acasă cu 3 ore. Însă “trenul” ce duce înspre Paradis, trece o singură dată în veşnicie; dacă-l pierzi, cât vei întârzia la destinaţie? Nu uita, cine pleacă devreme ajunge la timp. Ne vedem la bord!

Cred că mofturile se nasc din multiplele posibilităţi de alegere. Dacă ai doar un singur fel de mâncare, de exemplu, nu ai din ce alege şi prin urmare nu poţi face mofturi. Varietatea meniului, îţi oferă şi libertatea de a alege ce să mănânci şi ce să refuzi. Mofturile însă nu au de a face cu libertatea legitimă de a alege mâncarea (că tot am luat-o ca exemplu) care îţi pică bine din punct de vedere a toleranţei intestinale sau din punct de vedere al orientărilor moral-religioase. A face mofturi însemnă de fapt a invoca motive lipsite de temei pentru a nu consuma un anumit meniu deşi este bun şi sănătos.

Mofturoşi găsim nu doar în domeniul gastronomic, ci în mai toate domeniile cum ar fi pildă cel spiritual.

1 În al şaptelea an, în ziua a zecea a lunii a cincea, unii din bătrânii lui Israel au venit la mine să întrebe pe Domnul, şi au şezut jos înaintea mea.

2 Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

3 “Fiul omului, vorbeşte bătrânilor lui Israel, şi spune-le: “Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: “Să Mă întrebaţi aţi venit? Pe viaţa Mea, că nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi, zice Domnul, Dumnezeu.” (Ezechiel 20,1-3)

Dacă în domeniul gastronomic mofturoşii riscă să rămână flămânzi, in cel spiritual, cei mofturoşi riscă să fie ignoraţi de Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu retrage lumina de la cercetătorul sincer. Dar dacă cercetătorul refuză să umble în lumina deja descoperită, a cere o lumină suplimentară devine o încumetare. Oamenii, adesea caută mai multă lumină, în nădejdea evitării vreunei datorii neplăcute pe care Dumnezeu le cere să o îndeplinească.

La locul de închinare auzi adesea rugăciuni care conţin următoarele cuvinte: “Doamne, arată-ne voia Ta, descoperă-ne ce să facem…” În general aceste cuvinte sunt inutile şi de umplutură în rugăciune. Cam toţi ştim care e voia lui Dumnezeu cu privire la noi, e scrisă în Biblie, şi ea este sfinţirea nostră. Iar ca şi grup de credincioşi iarăşi avem revelată voia Lui; trăirea în pace unul cu altul, dragostea frăţească, vestirea Evangheliei, etc. Problema nu este că nu ştim, ci că nu vrem să trăim ce El ne cere. Atunci când un “credincios” care nu vrea să ierte pe cel care a greşit faţă de el, se roagă să-i fie revelată voia lui Dumnezeu, mă întreb nu-i asta o încumetare soră cu nesimţirea? Suntem dispuşi să facem alte zece lucruri pe care nu le cere Dumnezeu să le facem decât să împlinim voia Lui evidentă şi explicită. De exemplu, care dintre următoarele situaţii au regim de urgenţă vizavi de voia lui Dumnezeu – să faci două săptămâni de evanghelizare sau să te împaci cu apropele tău cu care nu mai ai relaţii de multă vreme? Să predici sau să grăbeşti spre împăcare? Răspunsul este evident, şi îl găsim tot în Scriptură: “Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul” (Matei 5,23.24). Unora li se pare însă că voia lui Dumnezeu este invers, e mai importantă o campanie de evanghelizare decât o căutarea a aceluia care are ceva cu tine şi a te împăca cu el. Amândouă situaţiile fac parte din voia lui Dumnezeu dare foarte important în ce ordine le împlineşti. Rezolvarea conflictului îţi aduce binecuvântare asupra misiunii.

Motivul pentru care tot cerem decoperirea voiei lui Dumnezeu, este pentru a-L “determina” pe Dumnezeu să dea undă verde voiei noastre (vezi cazul lui Balaam). Omul care îşi acoperă păcatele cu o manta de pietate (”Doamne, descoperă-ne voia Ta”), înmulţind formele religioase pentru a abate atenţia de la faptele lui rele, este dezgustător pentru Domnul. Adevărata rugăciune, nerostită, în acest context este de fapt: “Doamne cât de mult pot păcătui şi totuşi să fiu mântuit? Care este ultima linie a graniţei harului Tău, ca să ştiu cât să mă întind?”

Unii ajung la 80 de ani şi tot mai cer descoperirea voiei lui Dumnezeu în viaţa lor. Însă trenul acela a trecut de foarte multă vreme, iar ei încă mai aşteaptă în gara părăsită. Există însă un mare pericol aici. Tot insistând să se facă voia ta, “Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2Tesaloniceni 2, 11.12). Tăcerea lui Dumnezeu ar trebui să ne facă să înţelegem că nu la El este problema, ci la noi, şi dacă nu primim o nouă descoperire a voiei Lui înseamnă că nu am împlinit-o pe prima.

Asta nu au înţeles-o nici bătrânii lui Israel. Deşi înrobit, poporul nu-şi mai venea în fire, păcatele făcute acasă le continuau şi în robie. Dar cu toate acestea ei vin înaintea profetului să-l întrebe pe Dumnezeu ce solie le mai dă, deşi poruncile erau pe faţă călcate iar sabatele lui Dumnezeu, ziua Lui cea sfântă, pângărite.

Răspunsul lui Dumnezeu este hotărât: “…nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi”. Cine face mofturi la mâncare, rămâne flămând, iar cine alege în voia lui Dumnezeu, este în pericolul de a fi neales printre moştenitorii lui Dumnezeu. Doamne, pentru azi şi pentru toate zilele, “voia Ta, doar voia Ta, să se facă-viaţa mea”, şi ajută-mă s-o accept.

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit, astfel:

2 “Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decât orice alt lemn, viţele de vie mai mult decât cele ce sunt printre copacii din pădure?

3 Ia oare cineva din lemnul acesta, ca să facă vreo lucrare? Face cineva din el vreun cârlig de atârnat ceva în el?

4 Iată că este pus pe foc să ardă; după ce îi arde focul cele două capete şi mijlocul, mai poate fi el bun de ceva?

5 Iată, când era întreg, nu se putea face nimic din el; cu cât mai puţin acum, după ce l-a mistuit şi l-a ars focul, s-ar mai putea face vreo lucrare din el? (Ezechiel 15, 1-5)

Viţa este valoroasă prin roadele pe care le aduce. O vie se îşi justifică existenţa prin rodul adus, fără acesta ea va fi tăiată şi aruncată în foc, dar nu ca şi combustibil ci ca şi gunoi. Nici măcar valoare calorică nu are. Şi nici nu am auzit pe nimeni să aibă mobilă din lemn de viţă de vie.

După cum lemnul de viţă nu are valoare prin consitenţa sa, nici omul fără Dumnezeu nu are valoare. Valorile după care noi alergăm de cele mai multe ori nu vor rezista la proba focului lui Dumnezeu. În ziua mare a revenirii Sale, perisabilul va trece, case, maşini, diplome, conturi în bancă, lux, etc. Asta nu înseamnă că Dumnezeu este neapărat împotriva acestor lucruri, ci mai degrabă este deranjat de consumul mare de timp, energie şi resurse investite în ceea ce oricum va trece, în defavoarea a ceea ce va dăinui veşnic. Fie că vrem să credem sau nu este un adevăr general valabil indiferent de vârstă, sex, sau naţiune: Fără Isus nu există nici un viitor, ci doar o târâre prin prezentul mlăştinos. “…despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic!” (Ioan 15,5). Cât de mult adevăr în cuvintele Lui Isus, şi cât de mulţi îl ignorăm.

Valoarea unei om constă nu atât de mult în ceea ce realizează ci în ceea ce Isus a realizat deja pentru el, răscumpărarea. Noi suntem ceea ce suntem astăzi datorită vieţii noi pe care Isus ne-a oferit-o. Fără El nu am putea avea un start, iar continuarea cursei fără de El este inutilă pentru că la final nu te-aşteaptă nici un premiu, doar condamnare. Fără El, doar ne merge numele că suntem vii, dar de fapt suntem morţi. Viaţa în vederea lui Dumnezeu nu constă în numărul de respiraţii, ci pentru ce sau cine respiri. Calitatea vieţii este dată de fond nu de formă. Estetic, cei mai mulţi ne putem lăuda că suntem bine, dar ceea ce apreciază Dumnezeu este frumosul interior. Frumuseţea nu este dată atât de mult de cum arăţi ci de cât de mult vrei să te laşi modelat de Isus.

Suntem comparaţi cu o viţă de vie, pentru ca să înţelegem cât de fragilă şi lipsită de valoare este viaţa fără Dumnezeu. Dar nu din ce suntem făcuţi Îl interesează pe Dumnezeu, “căci El ştie din ce suntem făcuţi”, cât ce vrem să devenim. După cum rodele viţei sunt de două feluri, struguri acri şi sălbatici şi struguri dulci de soi, aşa sunt şi roadele vieţii noastre. Iar noi suntem evaluaţi după tipul de rod adus. Nu uita că strugurii buni vin de la o viţă bună, de la o viţă regală, iar prin Hristos, tu şi eu, suntem altoiţi în butucul viţei regale a lui Dumnezeu. De aceea trăieşte-ţi viaţa la potenţialul nobil şi regal la care ai fost alipit !